Aruncă o privire prin camera în care te afli. Cel mai probabil conține o mulțime de obiecte de culori și materiale diferite. Toate aceste lucruri sunt alcătuite din elemente chimice.
Cel mai probabil știi deja numele unor elemente chimice, cum ar fi aurul, oxigenul, sau cuprul. În total sunt 118 elemente chimice. Acest lucru însemnă că tot ce se află în camera ta – ca dealtfel și pe Pământ – este compus din diferite cantități ale unora dintre aceste elemente chimice. Lumea este compusă din doar 118 elemente!
Același lucru este valabil si pentru obiectele din spațiu. Este posibil să mai existe câteva elemente chimice în plus, dar astronomii au găsit doar 118 până acum. Marea majoritate a elementelor pot lua naștere doar în interiorul stelelor și sunt eliberate în spațiu atunci când acestea explodează. Ele contribuie apoi la formarea unor stele noi care la rândul lor formează alte elemente chimice. Practic, pentru fiecare generație de stele noi, sunt din ce în ce mai multe elemente chimice disponibile.
Acesta însemnă ca stelele foarte vechi – ca cele ilustrate în gruparea de stele din fotografia de mai sus – nu conțin foarte multe elemente chimice diferite. Ele conțin în mare parte hidrogen și heliu. Astronomii au găsit însă o stea în acestă grupare care conține foarte mult litiu. Acesția nu au idee cum a ajuns litiul acolo.
Interesant
Noi elemente chimice sunt pe cale de a fi descoperite. Ultima descoperire a fost făcută în anul 2010, cănd cercetatorii au anunțat că au găsit “ununseptiu”. Nu vă faceți griji dacă nu puteți să-l pronunțati – nici noi nu putem!
Mehr Informationen
Acest Space Scoop este realizat pe baza unui comunicat de presă de la ESO.
Share: