Folge uns
iBookstore
Android app on Google Play
Gefällt mir
Ein Programm der Universität Leiden
Astronomii descoperă semne de viață... pe Pământ?
29. February 2012

În această fotografie pare că avem o Lună nouă și o Lună plină în același timp! Efectul se datorează faptului că o parte din lumina reflectată de Pământ luminează partea Lunii care nu este luminată de Soare. Acest fenomen se numește „lumină cenușie” („earthshine” în engleză). Recent, astronomii au început să folosească lumina cenușie pentru a perfecționa instrumentele de căutare a extratereștrilor.

Proporțiile anumitor gaze (oxigen, ozon, metan, dioxid de carbon) în atmosfera unei planete pot constitui semne de viață. Astronomii pot să afle ce gaze compun atmosfera unei planete studiind lumina reflectată de aceasta.

O problemă în calea astronomilor este faptul că lumina cenușie este foarte puțină și este acoperită de lumina mult mai puternică a stelelor. Soluția este exploatarea altui lucru care i se întâmplă luminii când este reflectată de o planetă, acela de polarizare. Păstrând numai lumina polarizată, astronomii pot observa strălucirea slabă a planetelor.

Recent, astronomii au testat această teorie pe lumina cenușie reflectată de Pământ. Studiind-o, au reușit să identifice faptul că atmosfera Pământului este compusă parțial din nori, și că există plante și oceane pe suprafața planetei. Cu alte cuvinte, au descoperit că există viață pe Pământ! Poate că sună stupid, dar acest rezultat ne spune că putem folosi această metodă pentru a găsi semne de viață în alte zone din Univers.

Interesant

Norii Pământului reflectă mult mai multă lumină solară decât oceanele sau uscatul. Prin urmare, lumina cenușie e mult mai puternică atunci când e înnorat.

Share:

Mehr Neuigkeiten
14 September 2020
10 September 2020
3 September 2020

Bilder

Astronomen entdecken Leben auf … der Erde?!
Astronomen entdecken Leben auf … der Erde?!

Printer-friendly

PDF File
890,8 KB