Folge uns
iBookstore
Android app on Google Play
Gefällt mir
Ein Programm der Universität Leiden
Ce ochi mari ai!
7. March 2012

Telescoapele mari sunt foarte puternice și ne permit să vedem obiecte pe care nu le-am putea observa cu ochiul liber sau cu telescoape mai mici. Din această cauză, ele pot vedea doar porțiuni foarte mici de pe cer, așa că, atunci când astronomii vor să fotografieze zone mari de pe cer, ei folosesc telescoape mici.

De multe ori, astronomii exprimă dimensiunea zonei capturate de o fotografie astronomică în funcție de cât spațiu ar ocupa acea zonă pe cerul nocturn. Bolta cerească are forma unei jumătăți de sferă, care acoperă 180 de grade de la Est la Vest și de la Nord la Sud, trecând pe deasupra capetelor noastre. Prin urmare, spațiul ocupat de obiecte pe bolta cerească se exprimă în grade - la fel cum măsurați unghiurile pe un semicerc cu ajutorul unui raportor! De exemplu, Luna ocupă cam jumătate de grad pe cerul nocturn.

Majoritatea telescoapelor mari pot acoperi doar zone de pe cer mult mai mici decât un grad. Pentru aceste zone minuscule, astronomii folosesc altă unitate de măsură, numită minut de arc. Un grad are 60 de minute de arc.

Cu toate acestea, un telescop mare numit VST a făcut fotografia de mai sus, care cuprinde o zonă de un grad de pe cer. Acest telescop are diametrul de 2.6 metri - este enorm! Cu toate acestea, a reușit să fotografieze sutele de galaxii cuprinse într-o bucată mare de cer. Secretul din spatele acestei reușite este camera specială de 268 de megapixeli montată pe telescop.

Această abilitate de a fotografia bucăți mari de cer îi va ajuta pe astronomi în căutarea obiectelor spațiale pe care nu le-au descoperit încă.

Interesant

Vă puteți folosi mâinile pentru a măsura unghiuri pe cer: când țineți mâna întinsă, degetul mic acoperă aproximativ un grad, de două ori mai mult decât dimensiunea Lunii pline! Surprinzător, nu?

Share:

Bilder

Was hast du für große Augen
Was hast du für große Augen

Printer-friendly

PDF File
996,2 KB